Se afișează postările cu eticheta prețuri. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta prețuri. Afișați toate postările

30 august 2015

Cazare

Cazare în zona Mioveni - Pitești, la prețuri mici și confort sporit



Deseori, vrem să "evadăm" din birourile sau din apartamentele noastre, să mergem să găsim cazare într-o "casă la țară", să trăim cel puțin două zile "lângă firul ierbii", să mâncăm "ca la bunici", să dormim în condiții de confort "în mijlocul naturii". Ne place să trăim într-un confort minim absolut necesar, să avem un grup sanitar propriu în fiecare cameră, baie cu apă caldă, lenjerie curată, chiar și un televizor conectat la mai toate posturile, să mâncăm "bine și ieftin", serviți cu multă amabilitate de ospătari și ospătărițe care știu să ne aducă starea de bună dispoziție atât de mult dorită. Ne place să ne "plimbăm în natură", în condiții de siguranță deplină și chiar unora dintre noi le place să petreacă ore întregi pe malul unui lac cu pește, la pescuit, mai ales acolo unde o parte din "prada zilei" se transformă seara în delicioase preparate culinare piscicole.

Tot ce mai sus am descris vrem să găsim cât mai aproape de casa noastră, să avem "un drum bun" pe care să călătorim cu plăcere spre "colțul de rai dorit", să fie toată "minivacanța la țară" la "niște prețuri mici", să avem chiar și "gratuități" pe care să le putem negocia cu proprietarii acelei gospodării în care să mergem oricând stresul ne îndeamnă să mergem, poate, la un psiholog, pentru că devine tot mai greu suportabil și simțim că "ne lasă nervii".

Tot ce e mai important în viața majorității oamenilor sunt copiii. Mereu ne gândim să oferim copiilor tot ce e mai bun. Și oare ce e mai bun decât o minivacanță lunară, chiar și doar de un weekend, în care noi să ne relaxăm și ei să se poată juca pe iarbă, înconjurați de iepurași, de fazani și păuni, să vadă cum cresc păsările de curte, cum cresc legumele, cum sunt fructele în pomii fructiferi, să admire lebede și rațe sălbatice cum plutesc pe lac, deranjate doar uneori de niște monștrii de crapi, de peste 5 kg, care le mai mușca în joacă de lăbuțe.

Tot ce mai sus am descris se găsește la Pensiunea Catering Show din comuna argeșeană Mărăcineni, pensiunea familiei Constantinescu.

Cazare în zona Pitești - Mioveni - Pensiunea Catering Show
Cazare în zona Pitești - Mioveni - Pensiunea Catering Show

Pensiunea Catering Show este o unitate de cazare situată în incinta complexului agroturistic cu același nume, în apropierea clădirii care adăpostește sala de restaurant și bucătăria proprie a complexului, în mijlocul unui parc natural cu livadă de pomi fructiferi, grădină de legume, spații verzi cu plante ornamentale și lacuri cu pește, loc de joacă pentru copii și foișor cu grătar pentru adulți.

Pensiunea Catering Show  vă oferă cazare în foarte bune condiții de confort, la prețuri mici, de la 60 lei / cameră / noapte, fiind amplasată la o distanță de doar 5 km de Pitești, 12 km de Mioveni, 50 km de Câmpulung Muscel, 140 km de Brașov și 120 km de București, chiar lângă drumul național care asigură transportul rutier între Pitești și Mioveni și Câmpulung Muscel, restaurantul cu parcare, terasa și foișorul cu "grătar de mici" ale pensiunii fiind chiar "la stradă".

Pensiunea Catering Show asigură oaspeților săi 35 locuri de cazare în 5 camere duble, 5 camere de 4 persoane, 1 apartament și o cameră single, dotate cu toate utilitățile - mobilier modern, baie proprie cu duș sau cadă, încălzire centrală, minifrigider, TV prin cablu, internet Wi-Fi. Fiecare cameră de cazare este decorată personalizat.



Pensiunea Catering Show oferă condiții excelente de agrement și relaxare, pentru adulți și copii – două lacuri cu pește, pentru pescuit, pe care plutesc cu eleganță lebede și rațe sălbatice, o mini grădină zoologică cu păsări (fazani, păuni și păsări de casă), iepurași care alergă liberi prin parcul complexului agroturistic, o seră pentru legume și o livadă cu pomi fructiferi: meri, peri, gutui, pruni, cireși, vișini, zarzări, din fructele cărora oaspeții pensiunii se pot delecta.

Pensiunea Catering Show are un restaurant cu specific românesc, dar, la cerere și internațional, cu parcare proprie "la stradă", pe drumul național recent modernizat Pitești - Câmpulung Muscel, foarte aproape și de orașul Mioveni. Restaurantul are mobilier tradițional, din lemn masiv, frumos decorat, are terasă și spațiu special amenajat pentru grătar. Bucătarii, ospătarii și barmanii restaurantului pensiunii sunt profesioniști, atent îndrumați de către proprietara pensiunii, de către doamna Anișoara Constantinescu.

Preparatele culinare sunt realizate la Pensiunea Catering Show în cea mai mare parte din legume, carne de pasăre, ouă, pește și fructe proaspete din propria gospodărie, lactate aprovizionate de la fermele gospodarilor din comună și alte ingrediente, care respectă fără abatere normele legale de calitate și valabilitate în vigoare. Bucătăria este dotată cu echipamente moderne, bucătarii și ajutoarele lor realizând artă culinară în condiții ireproșabile de curățenie. Ospătarii au o ținută vestimentară și o atitudine care determină respectul și admirația oaspeților restaurantului, care întotdeauna sunt impresionați de amabilitatea întâlnită aici, de atmosfera intimă, relaxantă și familială.

Dacă această scurtă prezentare a Pensiunii Catering Show a stârnit pofta unei vacanțe de weekend, nu vă rămâne decât să sunați pe doamna Anișoara Constantinescu la numărul de telefon 0743 182 424, să faceți rezervare, să vă faceți bagajele și să porniți în vacanță.


PS Dacă vreți să știți de ce pensiunea se numește Catering Show, vă informăm că Pensiunea Catering Show a fost, este și va fi gazda celor mai importante evenimente din viața multor oameni sau din evoluția companiilor, experiența de peste 12 ani calificând-o drept una dintre cele mai potrivite locații pentru organizarea unui eveniment festiv. Specialiștii în artă culinară și protocol ai pensiunii, organizează mese festive, petreceri corporate, bufet suedez sau mese servite pentru companii și pentru copiii din grădinițe, din instituții de învățământ de stat sau privat. 


"Realizăm catering zilnic pe raza municipiului Pitești, în Mioveni, Mărăcineni și în alte localități argeșene, pentru societăți comerciale și pentru persoane fizice. În fiecare zi punem la dispoziție un meniu diversificat, echilibrat, personalizat, alcătuit din alimente atent selecționate și preparate, respectând toate normele de igienă în vigoare, satisfăcând și cele mai exigente gusturi." Anișoara Constantinescu - proprietar Pensiune Catering Show

23 noiembrie 2014

Oferte de Revelion cu reduceri

Iarna este anotimpul cel mai bogat în sărbători, este perioada în care se fac cele mai multe daruri, este vremea în care oamenii sunt mai buni, mai darnici, mai iubitori.

Iarna alergăm bucuroși din magazin în magazin, trecem dintr-o agenție de turism în alta, navigăm dintr-un site în altul, pentru a căuta cel mai potrivit cadou pentru cei dragi nouă, pentru a căuta cea mai bună ofertă de Crăciun sau Revelion, pentru a ne inspira în alegerea celei mai la modă ținute vestimentare sau pentru a cumpăra cele mai ieftine bilete de avion.

Încă din luna noiembrie, magazinele sunt pline de produse destinate împodobirii pomului de Crăciun, pe străzi se aud colinde și agențiile de turism se întrec în promoții.

Iarna ascultăm cu drag colinde, așteptăm cu nerăbdare să mergem la părinți pentru a petrece împreună sfintele sărbători de Crăciun și plănuim unde să mergem cu prietenii, să trecem împreună pragul dintre ani.

Piețele de Crăciun își deschid larg porțile, colindătorii vestesc nașterea Domnului Iisus Hristos, copiii aleargă împreună cu părinții lor pe pârtie la schi și săniuș.


Colindători vestesc nașterea Domnului Iisus Hristos

Obiceiurile tradiționale românești au fost în ultimii ani întrecute și la noi în țară de o serie de activități moderne, de puternice acțiuni de mediatizare, care stârnesc pofta de cumpărături, în special prin reducerea prețurilor și tarifelor.
Magazinele lansează tot felul de promoții, sub diverse denumiri occidentale, una dintre acestea fiind Black Friday. 

La noi în țară, spre deosebire de țările în care a fost lansat acest obicei de a vinde produse la prețuri mici, zilele de comercializare a produselor ieftine sunt mult mai multe. În România, cu ocazia Black Friday nu se vând doar produse electronice, electrocasnice, alimentare sau vestimentare, ci tarife mici sunt stabilite de către agenții economici pentru servicii de pază și protecție, pentru cazare la munte și la mare, pentru bilete de avion, pentru pachetele turistice de Crăciun, Revelion, ski, pentru sejur pe litoral în vara viitoare, în țară și străinătate.

La sfârșit de an, în lunile octombrie, noiembrie și decembrie, toate agențiile de turism lansează oferte cu reduceri de tarife Early Booking, iar în apropierea Crăciunului și a Revelionului au oferte Last Minute.

Oferte Crăciun, Revelion, ski, litoral 2015

Concomitent cu marile reduceri de prețuri și tarife la bunuri și servicii, firmele își răsplătesc salariații și colaboratorii cu un supliment financiar, un spor de salariu, o premiere pentru efortul depus de angajați și parteneri pentru creșterea cifrei de afaceri a fiecărui agent economic.

Bucuria sărbătorilor de iarnă, bugetul de venituri mai mare, prețurile mai mici și promovarea prin toate mijloacele, determină creșterea vânzărilor, care aduce bucurie tuturor: comercianților, cărora le crește profitul; cumpărătorilor, care pot să îi facă fericiți pe cei dragi, dăruindu-le cadouri; bugetului de stat, care se mai hrănește cu taxe și impozite.

Să avem sărbători fericite!