Iarna este anotimpul cel mai bogat în sărbători, este perioada în care se fac cele mai multe daruri, este vremea în care oamenii sunt mai buni, mai darnici, mai iubitori.
Iarna alergăm bucuroși din magazin în magazin, trecem dintr-o agenție de turism în alta, navigăm dintr-un site în altul, pentru a căuta cel mai potrivit cadou pentru cei dragi nouă, pentru a căuta cea mai bună ofertă de Crăciun sau Revelion, pentru a ne inspira în alegerea celei mai la modă ținute vestimentare sau pentru a cumpăra cele mai ieftine bilete de avion.
Încă din luna noiembrie, magazinele sunt pline de produse destinate împodobirii pomului de Crăciun, pe străzi se aud colinde și agențiile de turism se întrec în promoții.
Iarna ascultăm cu drag colinde, așteptăm cu nerăbdare să mergem la părinți pentru a petrece împreună sfintele sărbători de Crăciun și plănuim unde să mergem cu prietenii, să trecem împreună pragul dintre ani.
Piețele de Crăciun își deschid larg porțile, colindătorii vestesc nașterea Domnului Iisus Hristos, copiii aleargă împreună cu părinții lor pe pârtie la schi și săniuș.
Colindători vestesc nașterea Domnului Iisus Hristos |
Obiceiurile tradiționale românești au fost în ultimii ani întrecute și la noi în țară de o serie de activități moderne, de puternice acțiuni de mediatizare, care stârnesc pofta de cumpărături, în special prin reducerea prețurilor și tarifelor.
Magazinele lansează tot felul de promoții, sub diverse denumiri occidentale, una dintre acestea fiind Black Friday.
La noi în țară, spre deosebire de țările în care a fost lansat acest obicei de a vinde produse la prețuri mici, zilele de comercializare a produselor ieftine sunt mult mai multe. În România, cu ocazia Black Friday nu se vând doar produse electronice, electrocasnice, alimentare sau vestimentare, ci tarife mici sunt stabilite de către agenții economici pentru servicii de pază și protecție, pentru cazare la munte și la mare, pentru bilete de avion, pentru pachetele turistice de Crăciun, Revelion, ski, pentru sejur pe litoral în vara viitoare, în țară și străinătate.
La sfârșit de an, în lunile octombrie, noiembrie și decembrie, toate agențiile de turism lansează oferte cu reduceri de tarife Early Booking, iar în apropierea Crăciunului și a Revelionului au oferte Last Minute.
Oferte Crăciun, Revelion, ski, litoral 2015 |
Concomitent cu marile reduceri de prețuri și tarife la bunuri și servicii, firmele își răsplătesc salariații și colaboratorii cu un supliment financiar, un spor de salariu, o premiere pentru efortul depus de angajați și parteneri pentru creșterea cifrei de afaceri a fiecărui agent economic.
Bucuria sărbătorilor de iarnă, bugetul de venituri mai mare, prețurile mai mici și promovarea prin toate mijloacele, determină creșterea vânzărilor, care aduce bucurie tuturor: comercianților, cărora le crește profitul; cumpărătorilor, care pot să îi facă fericiți pe cei dragi, dăruindu-le cadouri; bugetului de stat, care se mai hrănește cu taxe și impozite.
Să avem sărbători fericite!