Trecerea la ora de vară se face în noaptea dintre 29 şi 30 martie (ultima duminică din luna martie)
schimbarea orei făcându-se astfel încât
ora 3:00 a dimineţii de 30 martie 2014 devine ora 4:00,
acea oră fiind astfel “sărită”, iar
ziua de duminică 30 martie având doar 23 de ore.
schimbarea orei făcându-se astfel încât
ora 3:00 a dimineţii de 30 martie 2014 devine ora 4:00,
acea oră fiind astfel “sărită”, iar
ziua de duminică 30 martie având doar 23 de ore.
![]() |
Ora de vară se schimbă duminică 30 martie 2014 |
Ora de iarna, care duminică 30 martie va fi schimbată, este ora oficială a tuturor ţărilor de pe glob, indiferent dacă ele au adoptat convenţia de schimbare a orei sau nu.
Convenţia de schimbare a orei este adoptată de numeroase state şi teritorii de pe întreg mapamondul. Prin ea, ora de vară este stabilită ca fiind o oră înaintea orei oficiale standard (ora de iarnă). Motivul adoptării acestei convenţii este strict legată de motive economice.
În cazul păstrării orei de iarnă, o parte din activităţile populaţiei, precum şi cele industriale, s-ar desfăşura în condiţii de noapte, care ar necesita bineînţeles utilizarea unei cantităţi de energie electrică mai mare. Pentru economisirea acesteia şi pentru folosirea cu eficienţă a luminii Soarelui, aşa încât activităţile umane să se desfăşoare sub lumina naturală, a fost adoptată această convenţie la nivel internaţional, sub titulatura “ora de vară”.
ORA EXACTĂ - reglarea orei exacte pe ceas şi pe calculator